CSUPOR KATALIN: ZIZI, ZAZI ȘI GRĂDINA SECRETĂ
Zizi și Zazi erau două fluturașe care locuiau într-un oraș mare. Ca fluturi urbani, le plăcea foarte mult să privească oamenii de pe stradă de pe crengile unui copac înalt și să urmărească mașinile colorate și de forme diferite care treceau pe sub ele. Totuși, cel mai mult le plăcea să soarbă nectarul dulce din flori. Vara, pe balcoanele caselor găseau mușcate roșii, câteva petunii, uneori oleandri, iar în grădini, lavande parfumate. Dar primăvara florile erau mai puține, așa că adesea mergeau la culcare flămânde.
FÁBIÁN KATALIN: HEI, TECKELUL
Era o zi frumoasă de vară. După ploaie, soarele ieșise din nou, iar pe cer se arcuia un curcubeu splendid, plin de culori. Miși mergea spre casă de la școală, dar vai, dintr-o dată s-a împiedicat de propriul picior și a căzut într-o băltoacă.
FOFO, MAȘINA DE POMPIERI
În capitala Aventuraniei, numită Supersăptămânișoara, trăia o mică mașină de pompieri pe nume Fofo. Ei bine, în această primă propoziție apar deja trei nume ciudate, nu-i așa? Haideți să le luăm pe rând și să vedem de ce au fost numite astfel!
IEPURAȘUL BEN, MARELE COMIC
Iepurașul Ben are o față amuzantă. De aceea, toată lumea din sat îi spune „Iepurele cu Fața Amuzantă, Ben”. Și nu e de mirare, având în vedere că mănâncă morcovi glumeți dimineața, la prânz și seara – ba uneori chiar și la gustări!
LUDÁNYI FANNI: COCO ȘI PRIETENIA
Coco, micul mânz alb-negru, se juca în pajiște cu prietenii lui, fluturii. Jocul lor preferat era „de-a prinselea”. Coco galopa atât de repede încât fluturii reușeau să-l prindă doar dacă îl încercuiau.
MAX, CĂȚELUL CARE MUȘCĂ
Max este un cățel tare năzdrăvan. De fel, e săltăreț, jucăuș, iubitor și foarte energic. Totuși, are o mare problemă. De când merge la creșa pentru câini, mușcă pe oricine nu-i este pe plac, cu acel unic dinte mic și ascuțit pe care îl are.
Nu vrea să facă rău. De fapt, nici măcar nu obișnuia să muște.
MIMI, PISICUȚA VANITOASĂ
Mimi era o pisicuță drăgălașă, dar foarte vanitoasă. Locuia într-o casă împreună cu o fetiță pe nume Cătălina. De dimineața până seara, Mimi nu făcea altceva decât să se admire în oglinda din camera Cătălinei, mândrindu-se cu frumusețea ei.
NAGY-DÁNYINÉ GYŐRI ANIKÓ: SOC ȘI CĂȚĂRATUL ÎN COPACI
Ați auzit vreodată de Soc? De ursoaica cu blană cenușie care trăiește în mijlocul pădurii de stejari? Campioana la alergat și la prins păstrăvi? Totuși, imaginați-vă că există un lucru pe care nu-l suporta deloc: să se cațere în copaci. Soc nu înțelegea niciodată de ce urșii trebuie să petreacă atâta timp cățărându-se, în loc să joace de-a v-ați ascunselea sau să lenevească pe iarbă toată ziua.
SZALAVÁRI ADRIENN: TOBI ȘI MICA PASAGERĂ CLANDESTINĂ
Ci-ci-ciu-ciu, ci-ci-ciu-ciu, ci-ci-ciu-ciu. Bunăăă! Eu sunt Tobi, o locomotivă cu aburi veche și nouă în același timp. Vreau să-ți povestesc o aventură pufăitoare.
S-a întâmplat odată ca, după mulți-mulți ani de alergat pe șine, urcând dealuri și coborând văi, urcând munți și coborând pante, ajungând chiar până la mare, să iau o scurtă pauză înainte de a mă întoarce cu încărcătura. Dar, de-a lungul anilor, timpul nu m-a cruțat. Roțile mele scârțâiau pe parcurs, călătoriile lungi erau tot mai greu de realizat, hornul meu scotea fum urât, iar vopseaua mea era decojită în multe locuri pe vagoane.
ZEBRA ZAZI
A fost odată ca niciodată o zebră mică, pe nume Zazi. Zazi era o zebră drăguță și tăcută, avea foarte mulți prieteni. Dintre toți prietenii ei, însă, unul avea un loc special în inima lui Zazi: Bogdan, cel mai, cel mai, CEL MAI bun prieten al său. Cei doi petreceau mult timp împreună, jucându-se în parc, alergând, întrecându-se cu bicicletele sau stând ore întregi pe vârful toboganului și discutând. Despre ce vorbeau? Uneori ghiceau cine ar putea să se împiedice în lesa aproape invizibilă a câinelui domnului din cartier. Alteori făceau pariuri despre câte încercări le vor trebui pentru ca mingea să sară peste gardul terenului de fotbal. Și deseori priveau castelele de nisip din cutia de nisip, dezbătând cât de mari și frumoase ar putea construi ei unul. De obicei, Bogdan era cel care vorbea mai mult. Zazi era cu adevărat tăcut.
















